Ce putem simplifica
Cum faci când ai de făcut ceva?
Dacă pui un copil să deseneze o casă, îți va desena un pătrat cu un triunghi deasupra, o ușă sub formă de dreptunghi, niște geamuri pătrate, eventual împărțite în patru, un coș de fum pe una din laturile acoperișului … și cam atât.
Dacă pui un adult, lucrurile se complică, casa este cel puțin în 2D, adică vei regăsi 3 dimensiuni, lățime, înălțime și adâncime, acoperișul va reda forma țiglelor, geamurile vor fi fără gratii, probabil o perdea, va apărea și un gard care să înconjoare casa, o alee, posibil și pomi…
Când compari cele doua desene vezi diferența, modul simplu de abordare a copilului și cel complicat al adultului.
Dar care era cerința?
Amândoi aveau de desenat o casă. Care dintre cei doi a respectat cerința?
Copilul, clar! I-ai cerut să deseneze o casă. Adultul, da! Așa arată o casă, cu perdeluțe, gard, pomi, alte acareturi, posibil.
Așa se întâmplă și în viața noastră personală și profesională. Ai de realizat o sarcină, iar acea sarcină poate deveni împovărătoare pentru tine, datorită tendinței de a aduce acolo tot ansamblul necesar.
Tu ai tendința de a te complica? Eu personal, recunosc că uneori…deseori o fac.
Dar cum poți să simplifici?
Câteva recomadări:
- Fă-ți o listă DOAR cu acele obiective/dorințe/cerințe la care vei spune din prima: „DA le rezolv, ACUM!”
- Automatizează-ți viața, pentru a lua cât mai puține decizii de moment! Exemplu: meniu săptămânal, lista cu îmbrăcăminte, ce vrei să faci în timpul liber, etc
- Renunță la liste de genul: de citit, de ascultat, de triat, altele – creează doar presiune suplimentară și duc la umplerea spațiilor goale. E ca și în bancul cu frigiderul :))
- Planifică-ți activitățile în așa fel încât să ai un interval în care să nu faci nimic – numește-l cum vrei (meditație, timp liber), important este să îl respecți. Vei descoperi câte idei noi îți trec prin cap. E acel spațiu pe care nu l-ai umplut.
- Fă-ți curățenie generală acasă și la birou.
- Simplifică-ți procedurile de acasă sau de la birou.
- Alocă timp bine delimitat pentru social media.
- Stabilește mod de gestionare al emailurilor, mesajelor de tot felul. În câte grupuri de whatsapp ești?
- Prioritizează modul în care îți cheltui banii!!!
- Învață să FII EGOIST! Asta e și provocarea mea!
- Asumă-ți că vei dezamăgi oameni, prin faptul că îți simplifici existența!
- Permite-ți spații goale în calendar.
- Nu fi samaritean, pentru că nu vei schimba lumea!
Și pentru mine a fost greu…am avut tendința la fiecare punct de a-ți da mai multe detalii, dar în final am ales să fiu simplă și concisă în exprimare.
Da, da nu este ușor! Cine spune că schimbarea obiceiurilor este ușoară! Începe prin a lucra cu primele 3 puncte. Acordă-ți timp pentru a SIMȚI schimbarea. Dacă nu te descurci de unul singur, apelează la coaching!
Bibliografie: https://bit.ly/2Ye5Npt