Trauma și urmele lăsate în corp
Ce spun studiile despre legătura dintre stres, alimentație și sănătatea metabolică
Maria are 42 de ani. Conduce o echipă, își respectă termene limită și este persoana pe care toți se bazează atunci când lucrurile devin mai complicate, indiferent că vorbim de mediul personal sau profesional. Din exterior pare că gestionează totul foarte bine. Seara după ce liniștea se așterne în casă, lucrurile se schimbă, pentru că apare același tipar. Deschide frigiderul fără să îi fie foame. Caută ceva dulce, apoi încă ceva. Nu caută gusturi, nu are nevoie de energie suplimentară, ci de liniștea pe care o obține mâncând.
Ani la rând s-a condamnat că este doar o problemă de voință.
Dar, cercetările din ultimii ani spun însă o poveste diferită de cea a Mariei.
Tot mai multe studii arată că experiențele traumatice pot lăsa urme care depășesc sfera emoțională. Trauma poate influența modul în care funcționează sistemul nervos, metabolismul, procesele inflamatorii și chiar relația noastră cu mâncarea. Uneori, corpul continuă să reacționeze la un pericol care a trecut demult.
Azi mi-am propus să vă povestesc ce spun cercetările recente despre legătura dintre traumă, stresul posttraumatic, comportamente alimentare și sănătatea metabolică. De ce vindecarea înseamnă adesea mai mult decât reducerea simptomelor emoționale.
Trauma schimbă modul în care funcționează întregul organism
Când auzim cuvântul „traumă”, ne gândim aproape automat la suferință emoțională, anxietate sau amintiri dureroase. Mai rar asociem trauma cu metabolismul, inflamația sau relația cu mâncarea. Totuși, cercetările din ultimii ani arată că experiențele traumatice pot influența mult mai mult decât starea noastră psihică. Corpul și mintea funcționează ca un singur sistem. Ceea ce trăim emoțional lasă adesea urme și în procesele biologice care ne mențin sănătoși.
În literatura de specialitate, trauma este descrisă ca o experiență care depășește capacitatea obișnuită de adaptare a unei persoane. Fischer și Riedesser, arată că trauma apare atunci când există o discrepanță majoră între intensitatea amenințării și resursele disponibile pentru a-i face față. În astfel de momente apar sentimente profunde de neputință, pierderea controlului și vulnerabilitate. Dincolo de impactul emoțional imediat, aceste experiențe pot modifica modul în care organismul răspunde la stres mult timp după ce evenimentul a trecut.
Mulți dintre clienții cu care lucrez descriu această experiență într-un mod foarte simplu: „Știu că sunt în siguranță, dar corpul meu pare că nu a aflat încă.” Deși pericolul nu mai este prezent, organismul continuă să funcționeze ca și cum ar trebui să fie pregătit pentru următoarea amenințare. Această stare de alertă permanentă consumă resurse, influențează somnul, energia, concentrarea și în timp, poate afecta inclusiv procesele metabolice și imunitare.
Ce se întâmplă în corp după o experiență traumatică?
Pentru a înțelege cum trauma poate influența sănătatea fizică, este util să privim organismul ca pe un sistem construit pentru supraviețuire. Atunci când apare un pericol, creierul activează rapid mecanismele biologice care ne ajută să reacționăm. Ritmul cardiac crește, atenția devine mai concentrată, iar organismul mobilizează resurse energetice suplimentare. Aceste reacții sunt firești și necesare atunci când amenințarea este reală și temporară.
Dificultățile apar atunci când sistemul de alarmă rămâne activ mult timp după ce evenimentul traumatic s-a încheiat. Cercetările din domeniul psihotraumatologiei arată că persoanele care au trecut prin experiențe traumatice pot rămâne într-o stare persistentă de hiperactivare fiziologică. Hipervigilența, dificultățile de relaxare, tulburările de somn și senzația permanentă de tensiune sunt expresii ale acestui mecanism. Practic, organismul continuă să consume resurse ca și cum pericolul ar fi încă prezent.
Un rol central în acest proces îl are axa hipotalamo-hipofizo-suprarenaliană (HPA), principalul sistem responsabil de reglarea răspunsului la stres. Activarea repetată a acestei axe influențează secreția hormonilor implicați în adaptare și poate modifica procese esențiale precum reglarea glicemiei, apetitul, metabolismul și funcționarea sistemului imunitar. Din acest motiv, trauma nu mai este privită exclusiv ca o experiență psihologică, ci ca un fenomen care poate produce modificări biologice măsurabile și cu efecte pe termen lung asupra sănătății.
Această perspectivă schimbă și modul în care interpretăm anumite comportamente. Uneori, ceea ce pare lipsă de disciplină, sensibilitate excesivă sau incapacitate de autocontrol poate reprezenta de fapt o încercare a organismului de a face față unui nivel ridicat de activare internă. În loc să privim aceste reacții prin prisma judecății, putem începe să le înțelegem ca răspunsuri de adaptare care au avut cândva rolul de a proteja persoana.
Trauma și metabolismul
Mult timp, specialiștii au observat că persoanele cu tulburare de stres posttraumatic prezintă mai frecvent probleme precum obezitatea, diabetul zaharat de tip 2 sau bolile cardiovasculare. Întrebarea care a rămas deschisă a fost dacă aceste afecțiuni apar independent de traumă sau dacă există mecanisme biologice prin care experiențele traumatice contribuie direct la dezvoltarea lor.
Un răspuns important vine din studiul realizat de Stojek și colaboratorii (2025), care a analizat relația dintre PTSD, dependența alimentară, inflamația sistemică și componentele sindromului metabolic într-un eșantion de adulți din populația generală. Cercetătorii au descoperit că persoanele care prezentau PTSD sau alte tulburări asociate traumei aveau niveluri semnificativ mai ridicate ale insulinei comparativ cu participanții fără astfel de dificultăți. Interesant este faptul că alte valori metabolice, precum glicemia, colesterolul HDL sau trigliceridele, nu prezentau diferențe semnificative.
La prima vedere, această observație poate părea minoră. În realitate, nivelurile crescute de insulină sunt considerate de mulți specialiști un posibil semnal timpuriu al rezistenței la insulină, proces care poate preceda cu ani apariția diabetului zaharat și a altor afecțiuni metabolice. Cu alte cuvinte, organismul poate începe să transmită semnale de dezechilibru înainte ca analizele uzuale să indice existența unei probleme evidente.
Un aspect care mi se pare deosebit de important este faptul că participanții proveneau din populația generală și nu dintr-un grup clinic cu patologii severe. Acest lucru sugerează că efectele biologice ale traumei pot apărea mult mai devreme decât ne imaginăm și pot exista chiar și atunci când persoana pare să funcționeze normal în viața de zi cu zi. Din perspectivă psihonutrițională, această observație susține ideea că sănătatea metabolică nu este influențată doar de ceea ce mâncăm, ci și de modul în care organismul răspunde la stres și la experiențele dificile de viață.
Când mâncarea devine mai mult decât hrană
Majoritatea oamenilor mănâncă uneori pentru confort. O zi grea, o veste neplăcută sau o perioadă aglomerată pot fi urmate de pofta pentru ceva dulce sau pentru alimente care oferă o senzație rapidă de liniștire. Acest lucru nu reprezintă neapărat o problemă. Situația devine diferită atunci când alimentația începe să fie folosită constant pentru reglarea emoțională și pentru diminuarea distresului.
În ultimii ani, cercetătorii au început să studieze mai atent rolul alimentației ca mecanism de coping în cazul persoanelor care au trecut prin experiențe traumatice. Hawn și colaboratorii (2025) au dezvoltat un instrument special destinat evaluării tendinței de a utiliza mâncarea pentru gestionarea simptomelor asociate traumei. Rezultatele au arătat că persoanele cu niveluri mai ridicate ale simptomelor PTSD raportau și o frecvență mai mare a comportamentelor de tip „trauma-related eating to cope”, adică utilizarea alimentației pentru a face față disconfortului emoțional generat de traumă.
Un rezultat care merită atenție este legătura puternică dintre hiperactivare și alimentația de coping. Persoanele care trăiau frecvent cu senzația de alertă permanentă, iritabilitate, tensiune sau dificultăți de relaxare aveau o probabilitate mai mare de a folosi mâncarea pentru autoreglare emoțională. Privită din această perspectivă, alimentația compulsivă nu mai apare ca o simplă lipsă de control, ci ca o strategie prin care organismul încearcă să reducă intensitatea unei stări interne dificile.
În practica psihonutrițională, acest mecanism apare frecvent la o persoană care cunoaște foarte bine principiile alimentației sănătoase și are intenții clare de schimbare. Totuși, atunci când nivelul de stres intern depășește capacitatea de reglare emoțională, mâncarea devine rapid una dintre cele mai accesibile forme de alinare. Problema nu este lipsa informațiilor despre nutriție, ci că organismul caută o soluție rapidă pentru reducerea tensiunii emoționale. Această diferență schimbă complet direcția intervenției și explică de ce multe persoane rămân blocate ani la rând în ciclul restricție–pierderea controlului–vinovăție.
Inflamația sistemică și modul supraviețuire
Dacă modificările metabolice reprezintă una dintre consecințele mai puțin vizibile ale traumei, procesele inflamatorii constituie o altă piesă importantă din acest puzzle. În ultimii ani, cercetătorii au început să observe că multe persoane expuse la stres cronic sau experiențe traumatice prezintă niveluri crescute ale unor markeri inflamatori, chiar și în absența unei boli fizice evidente. Cu alte cuvinte, organismul pare să rămână într-o stare de pregătire pentru pericol, iar această activare continuă influențează și modul în care funcționează sistemul imunitar.
O perspectivă interesantă este oferită de studiul realizat de Halabitska și colaboratorii (2026), care a analizat relația dintre traumă, comportamente alimentare și inflamație într-un context extrem: războiul ruso-ucrainean. Cercetarea a inclus aproape 700 de tineri adulți expuși unui nivel ridicat de stres și incertitudine. Rezultatele au arătat că participanții care prezentau simptome de PTSD aveau niveluri mai ridicate ale unor markeri inflamatori comparativ cu cei fără astfel de simptome. Unul dintre cei mai relevanți indicatori identificați a fost raportul neutrofile-limfocite (NLR), considerat un marker accesibil al inflamației sistemice și al dezechilibrelor imunologice asociate stresului cronic.
Aceste rezultate susțin ideea că trauma nu influențează doar felul în care gândim și simțim, ci și modul în care organismul interpretează mediul înconjurător. Atunci când creierul percepe în mod repetat lumea ca fiind nesigură, sistemele biologice responsabile de protecție rămân activate. Pe termen scurt, acest mecanism este adaptativ. Pe termen lung însă, organismul plătește un preț. Inflamația sistemică de intensitate redusă a fost asociată în numeroase cercetări cu un risc crescut pentru boli cardiovasculare, diabet zaharat de tip 2, obezitate și alte afecțiuni cronice.
Privite împreună, studiile analizate conturează o imagine coerentă. Cercetarea lui Stojek și colaboratorii (2025) evidențiază modificări metabolice timpurii prin creșterea nivelurilor de insulină, în timp ce studiul lui Halabitska și colaboratorii (2026) arată implicarea sistemului imunitar și a proceselor inflamatorii. Practic, trauma pare să lase urme simultan la nivel psihologic, metabolic și imunologic. Acesta este unul dintre motivele pentru care intervențiile moderne în psihotraumatologie devin din ce în ce mai integrate și iau în considerare atât sănătatea mintală, cât și sănătatea fizică.
Trauma privită printr-o lentilă mai largă
Ani de zile, abordarea predominantă a fost aceea de a trata simptomele psihologice și de a considera efectele fizice drept probleme separate. Astăzi, înțelegerea este mult mai complexă. Tot mai multe date sugerează că emoțiile, comportamentele și procesele biologice fac parte din același sistem. Când una dintre aceste componente este afectată, celelalte reacționează la rândul lor.

Acest lucru este vizibil și în relația dintre traumă și alimentație. O persoană care utilizează frecvent mâncarea pentru reglarea emoțională poate experimenta modificări ale greutății corporale, ale metabolismului și ale stării generale de sănătate. La rândul lor, aceste schimbări pot amplifica stresul, nemulțumirea față de propriul corp și dificultățile emoționale. Se creează astfel un cerc care se autoîntreține și care devine din ce în ce mai greu de întrerupt dacă intervenția se concentrează exclusiv pe alimentație sau exclusiv pe traumă.
Din perspectiva psihonutriției, această observație este extrem de valoroasă. Ea ne amintește că schimbarea comportamentului alimentar nu începe întotdeauna cu farfuria. Uneori începe cu înțelegerea emoțiilor, cu reglarea sistemului nervos sau cu procesarea unor experiențe dificile care continuă să influențeze prezentul. Atunci când privim lucrurile doar prin prisma caloriilor, dietelor sau voinței, riscăm să ignorăm factorii care au contribuit la apariția problemei.
De la supraviețuire la recuperare
Vestea bună este că organismul are o capacitate remarcabilă de adaptare și recuperare. Faptul că trauma poate influența metabolismul, alimentația sau inflamația nu înseamnă că aceste procese sunt ireversibile. Cercetările din ultimii ani arată că intervențiile psihologice eficiente pot reduce simptomele posttraumatice și pot contribui indirect la îmbunătățirea sănătății fizice. În același timp, abordările care includ elemente de medicină a stilului de viață par să ofere beneficii suplimentare.

Un prim pas îl reprezintă dezvoltarea conștientizării. Mulți oameni petrec ani întregi încercând să își controleze comportamentele alimentare fără să observe legătura dintre acestea și nivelul de stres sau experiențele de viață. În momentul în care înțelegem funcția unui comportament, apare și posibilitatea de a găsi alternative mai sănătoase. Nu mai luptăm împotriva simptomului, ci încercăm să înțelegem nevoia pe care acesta încearcă să o satisfacă.
La fel de importantă este reglarea sistemului nervos. Somnul, mișcarea regulată, practicile de mindfulness, exercițiile de respirație și relațiile sociale de calitate nu sunt doar recomandări generale de sănătate. Ele reprezintă modalități prin care organismul primește semnalul că pericolul a trecut și că poate reveni treptat la o stare de echilibru. Din această perspectivă, stilul de viață devine parte integrantă a procesului de recuperare.
În cazul persoanelor care folosesc alimentația pentru gestionarea emoțiilor, intervențiile de psihonutriție pot aduce o contribuție importantă. Obiectivul nu este controlul rigid al alimentației, ci dezvoltarea unei relații mai conștiente cu propriile emoții, senzații corporale și nevoi reale. De multe ori, schimbarea durabilă apare atunci când persoana învață să răspundă diferit stresului, nu doar atunci când modifică ceea ce se află în farfurie.
Ce merită să reținem
Poate cea mai importantă concluzie a cercetărilor analizate este că trauma nu rămâne doar în minte. Ea poate influența modul în care funcționează metabolismul, sistemul imunitar și comportamentele care susțin sănătatea de zi cu zi. Creșterea nivelurilor de insulină, procesele inflamatorii și utilizarea alimentației ca mecanism de coping par să fie părți ale aceluiași răspuns complex prin care organismul încearcă să se adapteze unei experiențe percepute ca amenințătoare.
În același timp, aceste descoperiri oferă și un mesaj plin de speranță. Dacă trauma poate influența sănătatea fizică prin intermediul unor mecanisme biologice și comportamentale, atunci intervențiile care susțin reglarea emoțională, procesarea experiențelor dificile și dezvoltarea unui stil de viață echilibrat pot contribui la recuperare. Vindecarea nu înseamnă doar reducerea simptomelor psihologice. Înseamnă și reconstruirea relației cu propriul corp, cu alimentația și cu semnalele pe care organismul încearcă de mult timp să ni le transmită.

Surse
- Halabitska, I., Petakh, P., Buchynskyi, M., Kamyshna, I., Lushchak, O., & Kamyshnyi, O. (2026). War, diet, and PTSD in Ukrainian youth. Scientific Reports, 16, 1422. https://doi.org/10.1038/s41598-025-31138-3
- Hawn, S. E., Kliebhan, T., Richardson, N., Deoliveira, M., Heron, K. E., & Mitchell, K. (2025). Psychometric evaluation of a novel measure of trauma-related eating to cope. Journal of Mood & Anxiety Disorders, 9, 100102. https://doi.org/10.1016/j.xjmad.2024.100102
- Stojek, M. M., Łukowska, M., Różycka, J., Sokołowska, M., Zielińska, J., Nowacki, A., Duszkiewicz, R., Psurek, A., & Michopoulos, V. (2025). Systemic inflammation and metabolic syndrome components in threshold/subthreshold posttraumatic stress disorder and food addiction in a Polish community sample. European Journal of Psychotraumatology, 16(1), Article 2478792.https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/20008066.2025.2478792










