Skip to main content

Etichetă: performanță

Somnul de calitate

Somnul de calitate este un aspect important care definește sănătatea fizică. Prin urmare, m-am gândit să vorbesc despre el. Azi, în newsletterul de la Ted am vizualizat un articol despre care vreau să vorbim în continuare, pentru că se referă la importanța somnului.

Somnul e divin. Veneraţi-l.

Jim Butche

Te-ai gândit că o mare parte din timpul vieții tale o petreci dormind? Dacă calculăm putem să vedem că timpul petrecut dormind reprezintă aproape 25-30% din viața noastră. Așa că vă întreb:

Credeți că este important să îi acordăm atenția cuvenită și să beneficiem de avantajele pe care le obținem atunci când dormim?

Pentru mine este important, din acest motiv când nu dorm orele necesare toată energia și capacitatea cognitivă o iau razna. De aceea, am studiat în profunzime, am participat la conferințe pentru a învăța și a intra în profunzimea acestei rutine zilnice – somnul. De asemenea, urmăresc articole și studii relevante despre somn și mai nou despre neuroștiință. Neuroștiința, care a explodat în ultima perioadă. Ea ne oferă informații relevante despre modul în care funcționează creierul nostru. Implicit cum îl afectează lipsa somnului de calitate.

Dr. Russell Foster ne spune că somnul este este un proces complex și necesar în regenerarea organismului și funcționarea optimă a creierului. Din acest motiv, este bine să evităm să privim somnul ca și odihnă. Tot el face câteva comparații interesante despre cum este privit somnul de mari personalități ale literaturii și a științei. Poate că aceste afirmații au generat un fel de gândire indusă, cum că somnul este doar o pierdere de timp pentru oameni. Acesta poate fi un motiv relevant care ne determină să privim somnul ca pe ceva lipsit de importanță.

Somnul – impact

Procesul de reparare și regenerare al celulelor organismului nostru se realizează atunci când somnul este de calitate. De exemplu, tot atunci se reglează și rețelele metabolice.

Somnul joacă un rol esențial în consolidarea informațiilor descoperite peste zi, structurarea memoriei și reglarea emoțiilor. Sunt studii care arată că respectarea orelor și a timpului pentru somn crește și susține capacitatea de a identifica soluții inovatoare și creativitatea.

Lipsa somnului ca și timp și calitate duce la scăderea capacității de concentrare. De multe ori accidentele rutiere sunt asociate cu oboseala provenită din lipsa somnului.

Somnul insuficient accentuează starea de stres, ceea ce în timp crește nivelul de anxietate și chiar depresie.

Lipsa somnul scade imunitatea și astfel crește riscul de infecții, dar și dezvoltarea unor afecțiuni cronice: obezitate, boli cardiovasculare, diabet.

Când stai să te gândești toate acestea sunt strâns legate de imposibilitatea organismului de a se curăța și regenera.

Cum îmbunătățim calitatea somnului

Clientele cu care lucrez, știu că pun mare accent pe această activitate regeneratoare – SOMNUL. Prin urmare recomandările mele sunt crearea unei rutine și respectarea acesteia:

  • Pune-te în pat între orele 22.00 -23.00 pentru ca corpul să se relaxeze.
  • Culcă-te cel târziu la 23.30, un adult are nevoie de 6-8 ore de somn.
  • Crează un mediu propice somnului: temperatură de 20°C și întuneric.
  • Evită ecranele cu cel puțin 30 min înainte de a de pune la somn, poți să citești sau să meditezi.
  • Evită mesele copioase și ia ultima masa la ora 20.00. Permite-I corpului să se ocupe cu regenerarea și curățarea nu cu digestia mâncării.
  • Evită alcoolul, cafeaua, ceaiul negru pentru că produc o excitație mare în creier.

Somnul nu este un lux necesar, ci o necesitate pentru ca corpul nostru să funcționeze la capacitate maximă. Un somn de calitate contribuie la creșterea bunăstării generale. Așa că alocă-i locul pe care-l merită.

În final îți propun un instrument util care te va ajuta să înțelegi cum somnul îți influențează starea de bine.

După 1-2 săptămâni, analizează notițele și observă tiparele. Vei conștientiza care sunt factorii care îți influențează calitatea somnului și astfel vei ști ce măsuri să iei. Ai nevoie de mai mult suport programează-ți o ședință cu mine.

Mintea noastră este un sistem complex care bine programat și educat lucrează pentru întreg organismul.

Inspiră calm, expiră stres și trăiește în prezent!

semnatura Coca
Dr. Dan Staicu Brasov