Când mâncarea devine un refugiu
Te-ai întrebat vreodată ce ascunde cu adevărat mâncatul compulsiv?
E acea voce interioară care-ți tot spune: „Nu pot să mă abțin. Acum și de mâine gata! Nu sunt eu, parcă e ca și cum altcineva ia controlul.”
Dacă ți-ai spus vreodată asta, după o sesiune mâncat compulsiv, să știi că nu ești singură. În realitate nu vorbim despre lipsă de disciplină, ci despre o strategie de supraviețuire emoțională. Cel mai adesea, strategia devine inconștientă. Această strategie o construim în timp și pleacă de la nevoia de a ascunde sau a minimiza anumite probleme din viața noastră.
Ce este cu adevărat mâncatul compulsiv?
Mâncatul compulsiv se raportează la cantitatea de mâncare și în special la perderea controlului emoțional. Este un tipar clasic de coping. Comportamentele pe care le regăsim sunt mâncatul pănă la epuizare, într-un ritm rapid și fără a simți foamea fizică. Bine înțeles că intensitatea și frecvența comportamentului poate fi diferită de la individ la individ.
Acest comportament este dictat de creier care vrea o viață liniștită și fără emoții. Este modul simplu pe care creierul nostru îl are la îndemână pentru a regla din mers stresul, rușinea, frustrarea sau singurătatea. Partea întunecată este că aceste episoade de alimentație compulsivă sunt urmate de vinovăție intensă, ceea ce duce la repetarea ciclului.
Când și de ce apare?
Mâncatul compulsiv este un comportament care se dezvoltă și este asociat, așa cum vezi în imaginea de sus de o situație specifică. De ce te reîntorci la el, simplu pentru că comportamentul inițial determină un gând, hai să luăm un exemplu.
„Lucrez la un proiect pe care trebuie să-l finalizez mâine și nu am toate datele necesare (situația 1). Cred că nu-l voi termina la termen și asta mă va pune în dificultate în fața managerului meu (gând). Simt frustrare și teamă de modul în care voi fi evaluată (emoție). Mă duc să-mi pun un pahar de vin, pentru că mă calmez și mănânc și un pătrățel de ciocolată, dar înfulec ciocolata uitându-mă în gol la ecranul calculatorului (comportament – situația 2). Mă simt copleșită, simt că mi-e rău (reacție fizică). Iar am mâncat o ciocolată (gând 2), sunt supărată pe mine (emoție 2), mă liniștesc cu un pahar de vin, dar în drum spre bucătărie văd punga de cronțănele și mă duc să o iau (comportament – situația 3).”
Cam așa arată și o discuție cu clientele mele. Când apare alimentația compulsivă? Îți las aici câteva motive:
- Stres
- Convingeri limitative despre corp și valoare personală
- Impact emoțional negativ, dar și pozitiv
- Istoric de diete restrictive sau traumă corporală
Astfel că, mâncarea devine un substitut simbolic pentru lipsa de conexiune, siguranță sau exprimare a sinelui.
De ce nu e vorba de „voință slabă”?
Creierul nostru este programat să caute înțelegere, mângâiere, susținere și alinare. De cele mai multe ori, în mod inconștient, transformăm mâncarea în aliatul nostru. Așa că, alimentația devine unicul spațiu permis al plăcerii și cu timpul aceasta devine soluția preferată.
În plus, studiile arată că persoanele care suferă de tulburare alimentară compulsivă reacționează diferit la stres, considerând mâncarea o recompensă.
Concluzie: Nu e lipsă de voință. Este un sistem de protecție mental care cu timpul devine rigid.
Ce putem face diferit?
Sunt o serie de tehnici și abordări. Dacă consideri că poți depăși singură această situație poți încerca:
- Autoreglare emoțională prin: mindfulness, identificarea emoțiilor, mindful eating
- Restructurare cognitivă: identificarea gândurilor automate, recadrare pozitivă
- Plan alimentar flexibil și blând: cu puține interdicții și cu limite conștiente
- Jurnal alimentar + emoțional: o unealtă de clarificare și conștientizare
Adevărata schimbare are loc atunci când treci comportamentele în planul conștient, fără restricții și judecăți de valoare.
Iar, când mâncarea tinde să devină refugiul tău, întreabă-te:
„De ce are nevoie sufletul meu acum? Și cum pot să i-o ofer fără să mă pedepsesc prin farfurie?”
Vrei să începi un alt tip de dialog cu tine și cu mâncarea?
Am scris acest articol tocmai pentru a-ți arăta că nu ești singură și că schimbarea e posibilă, iar dacă nu te descurci singură nu evita să ceri ajutorul. Împreună călătoria e mai frumoasă și mai sigură.
Zile inspirate,
